Feeds:
Posts
Comments

Avem plăcerea de a anunța că în perioada 10-11 Noiembrie 2012, Suceava va fi gazda Stagiului Național de Qwan Ki Do. Stagiul se va desfășura în incinta sălii de sport a Școlii „Ion Creangă” după următorul program:

Sâmbătă:

  • 10:00 – 11:15 – QKD – antrenament copii (până în 13 ani)
  • 11:15 – 13:00 – QKD – antrenament adulți (peste 13 ani)
  • 17:00 – 18:30 – antrenament de luptă liberă (peste 13 ani)
  • 18:30 – 20:00 – QKD – antrenament adulți (peste 13 ani)

Duminică:

  • 10:00 – 11:15 – QKD – antrenament copii (până în 13 ani)
  • 11:15 – 13:00 – QKD – antrenament adulți (peste 13 ani)

Toți practicanții clubului sportiv He Pai Suceava care au grade, minim 1 CAP (galben, roșu sau albastru), sunt invitați să participe la acest stagiu.

Advertisements

Stagiul Internațional de Tam The și Co Vo Dao condus de Thay Chuong Mon Pham Xuan Tong se va desfășura în perioada 12-14 Octombrie 2012, după urmatorul program:

– vineri, 12.10.2012 – între orele 16:00 – 17:45 – Tam The
– între orele 18:00 – 19:45 – Co Vo Dao – arme de lemn

– sâmbătă, 13.10.2012 – între orele 10:00 – 11:45 – Co Vo Dao – arme de lemn
– între orele 12:00 – 13:45 – Co Vo Dao – arme cu lamă și arme rare

– duminică, 14.10.2012 – între orele 10:00 – 11:45 – Tam The
– între orele 12:00 – 13:45 – Co Vo Dao – arme cu lamă și arme rare

Observații:

  • În curând vă vom comunica și locația unde se va organiza stagiul.
  • La antrenamentele de Tam The pot participa și persoane din afara Qwan Ki Do-ului.
  • La antrenamentele de Co Vo Dao arme de lemn pot participa persoanele cu minim 3 CAP albastru
  • Participarea doar la Co Vo Dao arme cu lamă și arme rare nu este posibilă
  • Stagiul de Co Vo Dao arme cu lamă și arme rare este doar pentru Centurile Negre
  • La acest stagiu se vor susține și examene de grade în Co Vo Dao.

În urma ședinței Adunării Generale a Federației Române de Qwan Ki Do, ce s-a desfășurat la Roman, în data de 1 Septembrie 2012, s-a aprobat parteneriatul dintre F.R.Q.K.D. și Asociația ”Sportautism România”.

F.R.Q.K.D. va sprijini în mod voluntar Asociația „Sportautism România” în demersul acesteia de a promova sportul în general și Terapia 3C în mod particular, ca metode de recuperare psiho-motrică a copiilor cu autism din întreaga lume .

Terapia 3C de recuperare psiho-motrică a copiilor cu autism – ”Coordonare, Concentrare, Conștientizare” a fost fondată de Huan Su Paul Cojocaru, un vechi practicant de Qwan Ki Do (peste 20 de ani de practică, în prezent Centura Neagră 2 Dang), instructor în cadrul F.R.Q.K.D. de peste 15 ani, fondatorul Clubului Sportiv Guom – Constanța.

F.R.Q.K.D. va promova, la toate acțiunile sale, rezultatele deosebite pe care Asociația Sportautism România le obține cu scopul recuperării psiho-motrice a copiilor cu autism prin Terapia 3C sau prin sport în general.

„Clubul He Pai Suceava susține orice inițiativă a Federației Române de Qwan Ki Do ce are la bază un scop umanitar, iar această colaborare împreună cu Asocația „Sportautism România” este mai mult decât binevenită.” (Ovidiu Zegrea, instructor He Pai Suceava – Centură Neagră 2 Dang)

 

După cum v-ați obișnuit, în fiecare an apare calendarul competițional al Federației Române de Qwan Ki Do, unde sunt planificate stagiile, competițiile și examenele care vor avea loc în această perioadă. Pentru a ne asigura că acesta ajunge pe desktopul fiecăruia dintre practicanți, dăm o mână de ajutor la distribuirea lui: Click aici pentru a downloada Calendarul Competitional 2012-2013

Succes!

Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni: Qwan Ki Do și Co Vo Dao (arme tradiționale), fiecare dintre acestea desfășurându-se pe două probe: tehnică și luptă.

Participanți: sportivi peste 18 ani care au fost împărțiți pe două categorii în funcție de nivelul tehnic:

  • categoria GRADE (1 – 4 Cap)
  • categoria CENTURI NEGRE (sportivi ce dețin minim centura neagră).

Clubul HE PAI Suceava s-a prezentat cu un lot de 6 de sportivi:

  1. MIHAELA MUNTEANU – Centura Neagră 2 Dang; proba de tehnică Qwan Ki Do, tehnică Arme tradiționale și luptă arme tradiționale.
  2. ALEXANDRU GIRIGAN – Centura Neagră 1 Dang; proba de tehnică Qwan Ki Do, tehnică Arme tradiționale.
  3. ȘTEFANA BĂLINEANU – Centura Neagră; proba de tehnică Qwan Ki Do.
  4. VASILE ANDREI – Centura Neagră; proba tehnică Arme tradiționale și luptă arme tradiționale.
  5. IULIAN FODOR – 4 Cap; proba de tehnică Qwan Ki Do, tehnică Arme tradiționale.
  6. FLORENTINA FEDIC – 4 Cap; proba de tehnică Qwan Ki Do.

Rezultate:

  • Clubul sportiv HE PAI (Ovidiu Zegrea – C.N. 2 Dang):
    • IULIAN FODOR – LOCUL I – proba tehnică, categoria Grade
    • ȘTEFANA BĂLINEANU – LOCUL II – proba tehnică, categoria Centuri Negre

Iulian Fodor este la primul său titlu de campion național. El mai are în palmares și alte rezultate foarte bune (locul II în 2009 și 2011; locul III în 2008 și 2010) obținute la campionatele naționale, toate acestea fiind la proba de luptă, la categoriile de juniori. Pentru el aceasta este prima participare la o competiție de seniori. Iulian are 10 ani de practică, a inceput la vârsta de 8 ani și este unul din cei mai constanți, serioși și muncitori practicanți. În această vară va susține examenul de Centura Neagră.

    • ȘTEFANA BĂLINEANU – LOCUL II – proba tehnică, categoria Centuri Negre

Ștefana Bălineanu, componentă a lotului național la doar 20 de ani, cu numeroase titluri în competițiile internaționale și naționale, a confimat din nou ca este o sportivă foarte valoroasă, cu calități tehnice deosebite și cu o putere de mobilizare exemplară.    

Toți cei șase sportivi au avut evoluții foarte bune. Și ceilalți patru sportivi ai clubului nostru, au fost foarte aproape de podium, clasându-se în primii 5  la probele la care au participat.

Chiar dacă nu am avut un număr mare de participanți la acest campionat (spre deosebire de camp. de copii și juniori), cei care s-au prezentat au făcut-o foarte bine. Sunt sportivi cu o bogată experiență competițională, actuali sau foști componenți ai lotului național care au învățat să privească copetiția ca pe o verificare, ca pe o luptă cu tine însuți  și nu ca pe un scop în sine, acesta este spiritul adevărat al artelor marțiale. (Instructor: Ovidiu Zegrea – C.N. 2 Dang)

În perioada 24 -25 Martie s-a desfășurat Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru categoriile de copii și juniori. De data aceasta, competiția a avut loc în Roman, iar clubul sportiv He Pai Suceava a fost prezent cu o selecție de peste 30 de participanți. Deși inițial numărul potențialilor participanți a fost mult mai mare, în urma zilelor de selecție de la club, au rămas să participe doar cei care au dat dovadă de o pregătire foarte bună.

Competiția s-a desfășurat pe două probe: cea de tehnică (Thao Quyen) și cea de luptă (Song Dau). Ca număr total de participanți, au fost prezenți:

  • copii și juniori de la 4 la 17 ani
  • 23 de cluburi din intreaga țară
  • 330 sportivi la proba tehnică
  • 268 sportivi la proba de luptă
  • 16 orașe
  • 10 județe

Clubul HE PAI Suceava s-a prezentat cu un lot de 38 de sportivi cu vârste curpinse între 7 și 17 ani. Dintre aceștia 25 au participat la proba tehnică și 23 au format cele 7 echipe participante la proba de luptă. Până în prezent, aceasta a fost competiția cu cel mai mare număr de participanți înregistrat vreodată și cu cel mai înal nivel tehnic.

Rezultatele competiției

La proba tehnică (THAO QUYEN):

  • Locul I – Francesca Scepanschi – categoria 7-8 ani Centuri Violet
  • Locul II – Sabina Postolache – categoria 11 – 12 ani feminin Centuri Violet
  • Locul II – Alexandru Serediuc – categoria 7-8 ani masculin Grade Roșii
  • Locul II – Rareș Ene – categoria 9 – 10 ani masculin Grade Roșii
  • Locul III – Raluca Huianu – categoria 7-8 ani feminin Grade Roșii
  • Locul III – Giulian Buzatu – categoria 7-8 ani Centuri Violet

Finaliști (în primii 6):

  • Ionuț Chiriescu – 9 – 10 ani masculin Grade Roșii
  • Codrin Bejenaru – 9 – 10 ani masculin Centuri Violet
  • Cristian Fomin – 7-8 ani masculin Grade Roșii

Proba de luptă (SONG DAU):

  • Locul I – Sabina Postolache și Beatrice Acristinei – categ. 10 – 12 ani feminin
  • Locul II – Sabin Moscaliuc și Andrei Petraru – categ. 10 – 12 ani masculin
  • Locul II – Florin Traciu, Andrei Istrate și Eusebiu Lungu – categ. 13 – 15 ani masculin.

Total titluri obtinute:

  • 2 locuri I
  • 5 locuri II
  • 2 locuri III

Datorită numărului din ce în ce mai mare de copii cu vârste mici care intră în rândul practicanților de Qwan Ki Do din întreaga țară s-au introdus niște categorii noi de vârstă:

La proba tehnică:

  • copii 4 – 6 ani
  • juniori 13 – 17 ani arme tradiținale

La proba de luptă:

  • copii 8 – 9 ani

Competiția s-a desfășurat în două zile, sâmbătă pe 24 au participat copiii până la 13 ani, iar duminică 25 martie juniorii de la 13 la 17 ani.

Sportivii clubului He Pai s-au prezentat foarte bine, confirmând rezultatele bune obținute în ultimii ani. Am reușit să realizăm un program de pregătire foarte bun pentru acest campionat.

Doresc să remarc evoluțiile deosebit de bune ale sportivilor SABINA POSTOLACHE împreună cu BEATRICE ACRISTINEI.  Chiar dacă au fost la prima lor participare la proba de luptă la un campionat național, au reușit să devină campioane naționale la categoria 10 – 12 ani. Au avut o evoluție foarte bună, au luptat din ce în ce mai bine de la meci la meci, respectând cu strictețe indicațiile date. Au dat dovadă de o mare putere de luptă și concentrare. De asemenea trebuie să remarcăm rezistența de care au dat dovadă, competiția începând la ora 11 iar ultima lor luptă, finala, s-a disputat la ora 21. SABINA a reușit și la proba tehnică (Thao Quyen) să obțină un merituos loc II după ce în anii precedenți 2009, 2010 și 2011 a fost campioană națională.

La proba de luptă băieții Sabin Moscaliuc și Andrei Petraru de la categoria 10 – 12 ani au obținut locul II după un parcurs impecabil până în finală unde au pierdut în fața unor sportivi foarte bine pregătiți și mult mai înalți decât ai noștri. La juniori, tot la proba de luptă categoria 13 – 15 ani sportivii: Florin Traciu, Andrei Istrate și Eusebiu Lungu au repetat performanța colegilor lor mai mici devenind vicecampioni naționali la această categorie. Și ei au demonstrat nivelul ridicat de pregătire la care au ajuns, dar s-a văzut și experiența acumulată, toți trei fiind foști componenți ai echipelor de luptă de la copii cu rezultate foarte bune în anii trecuți.

La proba tehnică (Thao Quyen) categoria 7 – 8 ani Centuri violet, FRANCESCA SCEPANSCHI a devenit al doilea an consecutiv campioană națională. A demostrat, la numai 7 ani, o capacitate extraordinară de mobilizare și concentrare. Am avut câțiva sportivi la prima participare la un campionat național, 4 dintre aceștia ajungâng pe podium după evoluții foarte bune. Locul II – Alexandru Serediuc – categoria 7-8 ani masculin Grade Roșii, Locul II – Rareș Ene – categoria 9 – 10 ani masculin Grade Roșii, Locul III – Raluca Huianu – categoria 7-8 ani feminin Grade Roșii, Locul III – Giulian Buzatu – categoria 7-8 ani Centuri Violet.

Toți acești sportivi au progresat foarte mult în ultimele două luni, au fos foarte serioși și au descoperit că rețeta succesului este munca. Trebuie să-i amintim și pe cei care au fost finaliși (în primii 7) la proba de tehnică:

  • Ionuț Chiriescu – 9 – 10 ani masculin Grade Roșii
  • Codrin Bejenaru – 9 – 10 ani masculin Centuri Violet
  • Cristian Fomin – 7-8 ani masculin Grade Roșii

dar și peilalți participanți (Alexandra Apostol, Dan Grigoriu, Pricop Sebastian, Beatrice Acristinei, Teona Andronic, Eric Rizac, Cristina Dascălu, Ioana Socoliuc, Cozmin Crainiciuc, Andrei Petraru, Șerban Moscaliuc, Paula Turculeț, Teodora Tofan, Aicha Daneliuc, Diana Crainiciuc și Andrei Istrate) care chiar dacă nu au urcat pe podium, au avut evoluții care au făcut cinste clubului nostru.

Am început pregătirea din luna ianuarie cu 50 de sportivi. În final am participat cu cei mai buni dintre ei, rămânând 38. Pe parcursul pregătirii am făcut mai multe verificări în condiții de concurs între ei, dar și cu sportivi de la alte cluburi pentru a-i putea identifica pe cei mai în formă.

Mărturisesc faptul că nu mi-a fost ușor să-i aleg pe cei doi titulari care să reprezinte clubul la proba de luptă la categoria de 10 – 12 ani, atât la masculin cât și la feminin. Rezultatele obținute fac dovada alegerii corecte. Vreau să evidențiez rolul foarte important al tuturor sportivilor, al celor care nu au prins podiumul, dar și al celor care nu au făcut deplasarea, pentru că datorită contribuției lor și a spiritului de competiție creat, a fost posibilă realizarea unui progres impresionant pentru majoritatea celor care s-au pregătit.

(Ovidiu Zegrea, Instructor Clubul Sportiv HE PAI Suceava, Centura Neagră 2 Dang)

Datorită numeroaselor solicitări din ultima vreme, am decis să mai creăm o grupă de juniori în cadrul clubului sportiv de Qwan Ki DoHe Pai Suceava.

Astfel, noua grupă va fi destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani, iar toată luna Martie va fi dedicată înscrierilor pentru această grupă. Activitatea acestei grupe se va desfășura după programul: Marți și Joi de la ora 17:00 la ora 18:00.

Pentru mai multe detalii referitoare la locație, program și înscrieri, accesați pagina oficială de înscrieri sau contactați-ne prin e-mail sau telefon la datele afișate.